Sesizarea în dosarul lui Ciochină a ajuns la Curtea Constituțională
Sesizarea privind excepția de neconstituționalitate, ridicată de fostul primar Nicanor Ciochină în dosarul în care este învinuit de accidentarea mortală a unui adolescent, a ajuns la Curtea Constituțională. La solicitarea acestuia, judecătoarea Lilia Lupașco a solicitat controlul asupra unor prevederi din Codul de Procedură Penală ce vizează citirea declarațiilor inculpatului în instanță.
Nicanor Ciochină susține că norma contestată i-ar fi încălcat dreptul la apărare, întrucât instanța ar fi dat citire, la o ședință anterioară, declarațiilor unui alt inculpat din dosar. Este vorba despre bărbatul care este cercetat, fiind presupus implicat în ascunderea urmelor accidentului, transmite IPN.
De cealaltă parte, avocatul mamei adolescentului accidentat afirmă că sesizarea Curții Constituționale ar putea duce la tergiversarea procesului, care a fost suspendat după admiterea cererii inculpatului. Apărătorii părții vătămate susțin că legea permite și prevede expres ca, în cazul în care inculpatul refuză să facă declarații, instanța să poată da citire declarațiilor oferite în faza de urmărire penală.
După ce instanța a admis cererea lui Nicanor Ciochină, procesul a fost pus pe pauză. Următoarea ședință a fost anunțată pentru 19 februarie, dată la care, acum doi ani, s-a produs accidentul soldat cu moartea băiatului de 14 ani.
Ultimile știri
Citeşte şi..
Vezi toate