Serviciul Vamal a adus la buget peste 765 milioane de lei într-o săptămână

Serviciul vamal

Serviciul Vamal a acumulat săptămâna trecută la bugetul de stat peste 765,1 milioane de lei, ceea ce constituie îndeplinirea cifrei de control pentru perioada de referință în mărime de 101,4%. 

Totodată, în perioada 16 - 22 septembrie curent, de către persoane fizice au fost introduse bunuri a căror valoare în vamă depășește limita neimpozabilă, fiind încasate plăți în valoare circa de 26,6 milioane lei, ceea ce reprezintă 3,5% din totalul sumei încasate pentru perioada respectivă.

Banii colectați de la contribuabili sunt vărsați direct în bugetul de stat și redistribuiți pentru salarii, dezvoltarea infrastructurii, proiecte sociale ș.a.

De asemenea, pe parcursul săptămânii trecute, au fost perfectate 12 156 de declarații vamale, iar fluxul mijloacelor de transport a constituit 77 634 de traversări. Cele mai tranzitate posturi vamale rămân a fi Leușeni și Sculeni, cu 18 352 și, respectiv, 15 366 traversări.

De la începutul anului curent, Serviciul Vamal a colectat la bugetul de stat circa 26,9 miliarde lei, ceea ce constituie îndeplinirea cifrei de control la 108,0%.

INTRĂ ȘI PE CANALUL DE TELEGRAM ZVON.MD, PENTRU A AFLA DESPRE NOILE PUBLICĂRI