Se deschide o fabrică uriașă la granița cu Republica Moldova

fabrica-panouri

România a semnat un ”contract istoric” pentru sprijinirea producției de panouri fotovoltaice. Contractul a fost semnat cu firma Heliomit SRL și vizează construirea unei fabrici de panouri fotovoltaice la Bârlad, județul Vaslui, cu o capacitate de 1.500 MW/an, scrie economica.net.

“Este a doua astfel de investiție finanțată de ministerul energiei din PNRR, după cea din Sfântu Gheorghe. A început astfel revitalizarea industriei românești, iar ambiția este nu doar să nu mai importăm toate aceste echipamente din alte zone, ci să facem din România furnizor de calitate pentru întreaga piață europeană. Sprijinul de aproape 33 de milioane de euro va însemna locuri de muncă, salarii competitive într-o zonă mai puțin dezvoltată a țării și șansa României de a beneficia din plin de tranziția energetică spre un viitor cu energie mai sigură, mai accesibilă și mai verde,” a declarat ministrul român al Energiei, Sebastian Burduja.

Heliomit este o firmă înființată în 2021 și este controlată de un antreprenor local, Tudor Mihăilă (24 de ani), membru al familiei Mihăilă care controlează businessul Rosavis, o afacere din domeniul avicol.

INTRĂ ȘI PE CANALUL DE TELEGRAM ZVON.MD, PENTRU A AFLA DESPRE NOILE PUBLICĂRI