Scumpirea carburanţilor în Moldova: Creșteri de 70 de bani la benzină și 1,63 lei la motorină în doar trei săptămâni, pe fondul sancțiunilor SUA împotriva Lukoil
În doar trei săptămâni, prețul benzinei a crescut cu circa 70 de bani și a urcat la 23,17 lei per litru, iar motorina s-a scumpit cu 1,63 lei și a ajuns să coste 20,89 lei, transmite IPN.
Scumpirea vine după anunțarea sancțiunilor SUA împotriva companiilor ruse petroliere Rosneft și Lukoil și este amplificată de incertitudinea privind evoluția activelor Lukoil în regiune, explică Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE).
Lukoil deține o rețea substanțială de stații de alimentare, inclusiv în Moldova, și două rafinării importante, în Bulgaria și România. În context, ANRE accentuează că evoluția stocurilor și a activelor afectate este monitorizată zilnic, dar avertizează că lipsa unor decizii finale în țările vecine menține incertitudinea, ceea ce se reflectă în nivelul cotațiilor Platts, folosite la calcularea prețurilor finale pentru consumatori.
ANRE amintește că piața regională de carburanți a reacționat imediat la decizia SUA, iar prețurile din Moldova, dependentă integral de importuri, au crescut treptat. Majorarea prețului la motorină este mai accentuată din cauza cererii mari pe piața europeană.
Sancțiunile contra Rosneft și Lukoil au fost anunțate pe 22 octombrie și intră în vigoare pe 21 noiembrie.
Ultimile știri
Citeşte şi..
Vezi toate