Schemă de contrabandă cu mașini: Sunt implicați polițiști, vameși, funcționari ASP

IMG_20241216_110728_823

Un grup criminal organizat, format din 12 membri cu vârstă între 24 și 47 ani, a fost destructurat de Serviciul Protecție Internă și Anticorupție al Ministerului afacerilor Interne. Operațiunea s-a desfășurat sub conducerea Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale, cu suportul angajaților Brigăzii de Poliție cu Destinație Specială „Fulger” și a Agenției Servicii Publice. Gruparea introducea în țară mașini în baza unor documente false.

Potrivit unui comunicat al SPIA, într-o perioadă nedeterminată, membrii grupului, prin înțelegere prealabilă cu unii angajați ai Serviciului Vamal, ai Agenției Servicii Publice și ai Inspectoratului General al Poliției de Frontieră, au organizat transportarea a 20 de mașini, identificate până în acest moment, până în punctul de trecere a frontierei de stat. Prin înțelegere prealabilă cu angajații biroului vamal, acestea erau vămuite.

În procesul de vămuire, transportatorii și/sau organizatorii prezentau actele unităților de transport neautentice din țara de origine, care serveau ca temei la înmatricularea acestora și înregistrarea în Registrul de stat al transporturilor, ca autovehicule destinate transportării mărfurilor și persoanelor, cu numărul de scaunelor până la 7-9 locuri, fapt ce contravine informațiilor de jure din actele oficiale primare ale unităților de transport din țara de origine.

Duminică dimineață, 15 decembrie, în mai multe raioane din nordul țării au avut loc percheziții la domiciliile figuranților și în birourile de serviciu ale funcționarilor publici din cadrul ASP, ale inspectorilor vamali și ale polițiștilor de frontieră. Anchetatorii au depistat și ridicat acte primare ale mijloacelor de transport introduse pe teritoriul Republicii Moldova prin contrabandă, care confirmă implicarea figuranților în schema infracțională. De asemenea, au fost ridicate sume de bani în proporții considerabile, a căror proveniență se prezumă a fi din activitatea ilegală a grupului criminal, cât și alte obiecte și probe relevante pentru cauza penală.

Bănuiții sunt cercetați în stare de libertate, iar anchetatorii urmează să stabilească numărului total al autovehiculelor introduse prin contrabandă în țară și toți figuranții implicați în schema infracțională.

La rândul lor, Agenția Servicii Publice și Serviciul vamal au anunțat vă sunt în contact cu structurile de drept și cooperează plenar în acest caz. ASP își dorește ca acest dosar, de rând cu celelalte pornite de către organele de drept, ce vizează cazuri de corupție cu implicarea angajaților instituției, să ajungă în instanțele de judecată. Serviciul Vamal a dispus verificări interne suplimentare și va întreprinde „măsuri stricte” în cazurile în care implicarea angajaților va fi confirmată.

INTRĂ ȘI PE CANALUL DE TELEGRAM ZVON.MD, PENTRU A AFLA DESPRE NOILE PUBLICĂRI

Citeşte şi..

Vezi toate