VIDEO Sate învăluite de fumul din stufărișul aprins de ucraineni

sat

Un incendiu care a aprins zarea și putea fi văzut de la distanța de câțiva kilometri a izbucnit în satele Palanca şi Tudora din raionul Ștefan Vodă. Oamenii spun că trăiesc de câteva zile un adevărat coșmar şi se sufocă în propriile locuințe, din cauza fumului dens, care provine dinspre Ucraina.

Localnicii au declarat pentru NewTV.md că fumul vine din stuful aprins de ucraineni. Din cauza vântului, cenușa a ajuns până în curțile moldovenilor. Ei se tem că focul ar putea să se extindă în satele lor.

„A treia zi arde balta, iată, deja se apropie de sat, satul Tudora, Ștefan Vodă. Nicio reacție de la nimeni, nicio informație, nici la televizor, nici în presă, nicăieri. E simbolic, nu? Toți ne temem de Dumnezeu, vine focul spre biserică, vine focul spre biserică şi reacția? Poftim, iată, satul e aproape”, a declarat localnicul Anatolie Grîu.

Din imaginile difuzate de NewTV.md se observă focul puternic care arde încontinuu de trei zile.

Un localnic al satului Palanca este indignat de situația provocată în zonă şi se plânge că oamenii nu-şi mai pot găsi liniștea.

„Frumusețe! Ucraineni periodic dau foc şi se înădușă satul şi este pericol să avem incendii. Acum e totul uscat, e secetă, avem aşa un „film”. Uitați-vă ce se face! Asta e doar într-un loc, dar vă mai arăt. Vă arăt, acesta se numește Lacul Tudorei, tot dat la ucraineni. Tudorenenii nu mai pot prinde pește”, a mai spus bărbatul.

Contactat telefonic, directorul Agenției de Mediu, Dorin Poverjuc, a declarat pentru NewTV.md că  instituția s-a autosesizat în urma imaginilor distribuite pe rețelele de socializare, iar specialiștii vor preleva probe ale aerului. Conducerea agenției a recunoscut că situația este periculoasă.

INTRĂ ȘI PE CANALUL DE TELEGRAM ZVON.MD, PENTRU A AFLA DESPRE NOILE PUBLICĂRI

Citeşte şi..

Vezi toate