Șase drone au traversat neautorizat spațiul aerian al Republicii Moldova în urma atacurilor masive asupra Ucrainei, anunță Ministerul Apărării

26328042_0_95_1824_1121_1920x0_80_0_0_11feadd2cba2f17439a3a6382478594d

Ministerul Apărării informează că, în contextul atacurilor masive lansate asupra Ucrainei în noaptea de luni spre marți, sistemele de supraveghere a spațiului aerian ale Armatei Naționale au detectat, în dimineața zilei de 25 noiembrie, șase drone care au traversat neautorizat spațiul aerian al Republicii Moldova.

Prima dronă a fost observată pe direcția localităților Vinogradovca – Vulcănești, deplasându-se ulterior spre frontiera de stat cu România, în zona cuprinsă între localitățile Colibași (raionul Cahul) și Vadul lui Isac. Ministerul Apărării precizează că dispozitivul zbura la o altitudine de circa 1.500 de metri. Cazul a fost raportat imediat structurilor responsabile, inclusiv Inspectoratului General al Poliției.

În orele următoare, alte cinci drone au fost detectate de sistemele de monitorizare ale Armatei Naționale, acestea traversând zonele aeriene ale localităților Dondușeni, Orhei, Bender, Vadul lui Vodă și Florești. Una dintre drone s-a prăbușit pe acoperișul unei locuințe din satul Cuhureștii de Jos, raionul Florești, unde autoritățile au evacuat persoanele din zonă și au izolat perimetrul pentru verificări tehnico-explozive.

Autorităţile îndeamnă cetățenii să raporteze orice obiect zburător sau fragment suspect observat pe teritoriul țării și să evite atingerea obiectelor căzute la sol, solicitând contactarea imediată a autorităților competente.

Citeşte şi..

Vezi toate