Salvatorii și pompierii au intervenit în peste 80 de misiuni în ultimele 24 de ore, din cauza vântului puternic
În ultimele 24 de ore, salvatorii și pompierii Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU) au desfășurat peste 80 de misiuni, dintre care 34 au vizat lichidarea consecințelor provocate de intensificările vântului.
Potrivit IGSU, cele mai multe intervenții au fost efectuate pentru îndepărtarea copacilor doborâți de vânt.
"Pompierii din municipiul Chișinău au intervenit în opt cazuri pentru defrișarea arborilor căzuți atât în curțile oamenilor, cât și pe carosabil. De asemenea, pentru înlăturarea ramurilor și copacilor căzuți peste firele electrice sau pe traseele naționale, echipele IGSU au acționat în mai multe localități din raioanele: Fălești, Rezina, Șoldănești, Sângerei, Ungheni, Anenii Noi, Criuleni, Călărași, Căușeni, Cimișlia, Cahul, Edineț, Leova, Dondușeni, Basarabeasca, Râșcani și UTA Găgăuzia. În urma acestor intervenții, pericolele au fost îndepărtate, iar circulația pe trasee a fost restabilită", se arată într-un comunicat al IGSU.
În orașul Durlești, pe strada Starețul Gherman nr. 15, salvatorii au realizat acțiuni de fixare a unei sticle suspendate la geamul unei terase, care reprezenta un pericol pentru trecători.
În Capitală, pompierii au intervenit pe strada Nicolae Costin 61/3, unde, în curtea blocului, de la etajul 11, au căzut câteva plăci de beton care serveau drept parapet al balconului comun. La fața locului, salvatorii s-au asigurat că balconul este stabil și nu mai prezintă risc de prăbușire.
Rafalele puternice de vânt au provocat și deteriorarea acoperișului din țiglă metalică al unui bloc locativ cu trei nivele din orașul Comrat, strada Gogol nr. 31/1. Aproximativ 30% din acoperiș (100 m²) a fost afectat. Salvatorii au intervenit pentru fixarea elementelor cu risc de cădere și au delimitat zona cu bandă de protecție pentru siguranța locatarilor și a trecătorilor.
Conform Serviciului Hidrometeorologic de Stat, pe 29 decembrie 2025, pe întreg teritoriul țării se menține codul galben de intensificări ale vântului, cu rafale de până la 15-20 m/s. Autoritățile recomandă prudență maximă și evitarea deplasărilor în zonele expuse copacilor sau structurilor instabile.