Salvatorii au intervenit în peste 300 de misiuni de lichidare a consecințelor ploilor. Zeci de oameni au fost evacuați din calea apelor
Salvatorii, polițiștii și carabinierii au intervenit sâmbătă, 15 septembrie, și pe parcursul nopții spre duminică, în peste 300 de misiuni, ca urmare a ploilor abundente. Au fost efectuate lucrări de deblocare a traseelor, de defrișarea arborilor căzuți și de pompare a apelor din gospodăriile oamenilor. Din calea puhoaielor au fost evacuate 30 de persoane, inclusiv 3 copii, anunță Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU).
IGSU precizează că pompierii au intervenit în peste o sută de cazuri de pompare a apei din subsoluri și gospodării, dar și în 67 de situații unde a fost nevoie de a defrișa arborii doborâți de vânt.
În urma intemperiilor au fost afectate peste 30 de drumuri publice naționale, iar peste 20 de trasee au fost inundate. Pentru a preveni riscul inundațiilor în localitățile Sărata Nouă și Seliște din raionul Leova, la barajele lacurilor se întreprind acțiuni de pompare de capacitate înaltă.
În localitatea Porumbești, raionul Leova autoritățile în comun cu subdiviziunile MAI au construit două diguri de protecție cu o lungime de peste 20 de metri fiecare, iar în localitatea Dudnic a fost fortificat un dig în zona predispusă la inundații.
INTRĂ ȘI PE CANALUL DE TELEGRAM ZVON.MD, PENTRU A AFLA DESPRE NOILE PUBLICĂRI