SA „Energocom” va livra în septembrie 16 milioane de metri cubi pentru „Moldovagaz”

gaz

Compania de stat SA „Energocom” a fost desemnată din nou furnizorul gazelor naturale pentru SA „Moldovagaz”, pentru luna septembrie. Licitația a avut loc în 19 august, pe platforma „BRM East Energy”.

Conform condițiilor licitației, volumul estimativ al gazelor naturale contractat între părți este de 170.240 MWh sau 16 milioane de metri cubi, iar prețul de livrare se va stabili în ultima zi a lunii august.

Potrivit „Moldovagaz”, formula de preț este legată de indicele bursier TTF front month index și urmează a fi publicată în 2 septembrie 2024.

În conformitate cu prevederile Legii nr.108/2016 cu privire la gazele naturale, SA „Moldovagaz”, în calitate de furnizor de serviciu public, este obligat să procure combustibilul pentru asigurarea echilibrului între obținerea unui cost minim de achiziție și securității procesului pentru consumatori.

INTRĂ ȘI PE CANALUL DE TELEGRAM ZVON.MD, PENTRU A AFLA DESPRE NOILE PUBLICĂRI

Citeşte şi..

Vezi toate