S-a micșorat ponderea creditelor neperformante

ser-5

Băncile din Republica Moldova și-au îmbunătățit portofoliul creditelor. În nouă luni ale acestui an, ponderea împrumuturilor neperformante - substandard, dubioase și compromise - s-a micșorat cu 0,8 puncte procentuale în volumul total al creditelor. La sfârșitul lunii septembrie, acestea reprezentau 4,7 la sută, față de 6,7 la sută în 30 septembrie 2023. Cel mai bun rezultat înregistrat de o bancă la acest capitol a fost de 3%, iar cel mai prost – de 6,2%.

Datele Băncii Naționale a Moldovei arată că ponderea creditelor neperformante în valoare absolută s-a micșorat cu 0,8% sau cu peste 29 de milioane de lei și a ajuna la 3 miliarde 517,8 milioane de lei.

De asemenea, în nouă luni ale anului s-a micșorat ponderea creditelor expirate. Este vorba de o scădere cu aproape 416 milioane de lei sau cu 20,4 la sută, până la 1 miliard 623 de milioane de lei. După această evoluție, ponderea creditelor expirate în totalul creditelor a reprezentat 2,2 la sută, în descreștere cu un punct procentual față de începutul anului. În funcție de bancă, acest indicator variază între 0,6 la sută și 5,3 la sută.

INTRĂ ȘI PE CANALUL DE TELEGRAM ZVON.MD, PENTRU A AFLA DESPRE NOILE PUBLICĂRI