România, aproape de a prelua Portul Giurgiulești. Bucureștiul a făcut o ofertă acceptată de BERD
România se apropie de preluarea Portului Giurgiulești, singurul port maritim al Republicii Moldova, situat la granița cu județul Galați. Ministrul român al Transporturilor, Ciprian Șerban, a confirmat că Bucureștiul se află „în semnarea contractului”, după ce oferta înaintată Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) a fost acceptată.
Potrivit oficialului, tranzacția depinde acum de îndeplinirea unor condiții din partea autorităților de la Chișinău, inclusiv prelungirea duratei de exploatare a portului, valabilă în prezent doar până în 2030. „Pentru ca investiția să fie profitabilă pentru România, avem nevoie de garanția că putem exploata portul și după 2030. Republica Moldova este deschisă și va face această modificare cât mai curând”, a declarat Ciprian Șerban pentru DCNews.
Săptămâna viitoare este programată o discuție între ministrul român și Vladimir Bolea, ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale din Republica Moldova.
Interesul României pentru Portul Giurgiulești a fost exprimat încă din 2023, în contextul în care infrastructura portuară reprezintă un punct strategic pentru fluxurile comerciale către și dinspre Ucraina, mai ales pe fondul războiului. Bucureștiul consideră portul un nod logistic esențial în regiune.
Ultimile știri
Citeşte şi..
Vezi toate