Relațiile economice dintre Moldova și India, discutate la New York

photo_2024-09-25_09-06-49

Vicepremierul Republicii Moldova, ministru al afacerilor externe, Mihai Popșoi, s-a întâlnit la New York cu omologul său din India, Subrahmanyam Jaishankar.

Agenda de discuții a cuprins acțiuni de aprofundare a relațiilor bilaterale dintre Republica Moldova și India și identificarea oportunităților de cooperare în diverse domenii.

Cei doi miniștri au discutat, în special, despre creșterea schimburilor comerciale și stimularea relațiilor economice dintre țările noastre. De asemenea, oficialii au analizat modalitățile prin care pot fi impulsionate parteneriatele în domeniul educației și turismului, astfel încât să aducă beneficii directe pentru cetățeni.

Mihai Popșoi a menționat că un pas esențial în consolidarea relațiilor între ambele state a fost deschiderea Ambasadei Republicii Moldova la New Delhi, în toamna anului 2023.

Potrivit Biroului Național de Statistică, în prima jumătate a acestui an exporturile de mărfuri în India au crescut cu 6,7 ori

INTRĂ ȘI PE CANALUL DE TELEGRAM ZVON.MD, PENTRU A AFLA DESPRE NOILE PUBLICĂRI