Reguli noi pentru piața imobiliară: Certificarea agenților, contracte transparente și amenzi de până la 30.000 de lei
Parlamentul a votat în lectura a doua proiectul de lege privind activitatea agenților imobiliari. Potrivit documentului, agenții imobiliari vor fi obligați să dețină un certificat de competență profesională, emis de o instituție de învățământ acreditată. Certificatul va trebui reînnoit o dată la cinci ani. În acest scop, va fi creat modulul "Agenți imobiliari", integrat într-un sistem informațional administrat de Agenția Geodezie, Cartografie și Cadastru. Pentru a obține certificatul, persoanele trebuie să îndeplinească cumulativ mai multe condiții, printre care studii superioare sau profesionale tehnice, precum și lipsa antecedentelor penale nestinse pentru infracțiuni contra patrimoniului sau economice.
Legea prevede, de asemenea, că agenții imobiliari vor fi obligați să încheie contracte scrise cu clienții, în care să fie clar specificate drepturile și obligațiile ambelor părți. Sunt interzise practicile comerciale incorecte, inclusiv publicitatea înșelătoare sau aplicarea de comisioane ascunse. Agenții vor trebui să elibereze clienților un bon de plată sau alt document care să confirme perceperea remunerației stabilite în contract și să păstreze arhiva contractelor timp de șase ani.
Legea stabilește și entitățile publice responsabile de supravegherea și controlul activității agenților imobiliari: Serviciul Fiscal de Stat, Centrul Național pentru Protecția Datelor cu Caracter Personal, Consiliul Concurenței și Inspectoratul de Stat pentru Supravegherea Produselor Nealimentare și Protecția Consumatorilor.
Autorii legii au introdus și un mecanism de sancțiuni pentru nerespectarea obligațiilor. Persoanele fizice care vor presta servicii de intermediere imobiliară fără un certificat valabil sau fără contract riscă amenzi de până la 15 000 de lei, iar persoanele juridice pot fi sancționate cu amenzi de până la 30 000 de lei.
"Implementarea legii va contribui la dezvoltarea pieței imobiliare, sporirea veniturilor din impozite, combaterea economiei informale și atragerea investițiilor străine. Stabilirea unor standarde clare privind certificarea agenților imobiliari, obligațiile contractuale și supravegherea activității acestora va alinia Republica Moldova la bunele practici europene și va asigura un climat de afaceri stabil și predictibil", se menționează în nota de fundamentare a inițiativei legislative.
Legea, elaborată de un grup de deputați din fracțiunea Partidul Acțiune și Solidaritate, a fost votată în lectura a doua de 53 de deputați. Actul normativ va intra în vigoare la nouă luni de la publicarea în Monitorul Oficial. Persoanele fizice și juridice care desfășoară deja activitate de intermediere imobiliară până la intrarea în vigoare a legii pot continua această activitate pentru încă 12 luni, timp în care trebuie să obțină certificatul de formare profesională și certificatul de agent imobiliar.
Ultimile știri
Citeşte şi..
Vezi toate