Reclamații privind calitatea motorinei: Autoritățile au demarat verificări la stațiile de alimentare cu combustibili

b723596e-c552-4b69-98d7-cd1eb7e991c2

Inspectoratul de Stat pentru Supravegherea Produselor Nealimentare și Protecția Consumatorilor (ISSPNPC) a inițiat controale inopinate la mai multe stații de alimentare cu combustibili, ca urmare a sesizărilor primite de la consumatori privind calitatea motorinei comercializate. Verificările au scopul de a depista eventualele neconformități și de a aplica măsurile prevăzute de legislația în vigoare.

Decizia de a efectua aceste controale a fost luată după ce Centrul Unic de Apel pentru Consumatori a recepționat mai multe sesizări telefonice din partea consumatorilor, care au semnalat posibile nereguli la unele stații de alimentare. În paralel, pe rețelele de socializare și în spațiul online au apărut mai multe materiale video publice postate de consumatori nemulțumiți de calitatea motorinei.

Autoritățile atenționează că, dacă și alți consumatori au întâmpinat probleme similare, aceștia se pot adresa Inspectoratului pentru examinarea cazurilor.

Persoanele interesate se pot adresa prin intermediul Centrului Unic de Apel pentru Consumatori, la numărul de telefon 022 51 51 51, sau direct la sediul instituției din Chișinău, strada Vasile Alecsandri, nr. 78.

Citeşte şi..

Vezi toate