Programul evenimentelor dedicate aniversării a 33-a a Zilei Independenței Republicii Moldova

Ziua Independentei

Ziua Independenței Republicii Moldova este sărbătorită printr-un program cultural de excepție pe 26, 27 și 28 august. În Piața Marii Adunări Naționale vor evolua artiști de renume din țară, dar și de peste hotare. Astfel, în ziua de marți, 27 august, programul oficial începe la ora 08:00 cu depunerea de flori la monumentul „Maica Îndurerată” de la Complexul memorial „Eternitate”, transmis în direct. La sfârșitul ceremoniei, președintele Parlamentului Igor Grosu și premierul Dorin Recean vor face declarații de presă.

 

La ora 09:00, liderii, însoțiți de membrii cabinetului de miniștri, deputați, deputați ai primului Parlament, șefi ai instituțiilor publice centrale și locale, dar și cetățeni vor depune flori la monumentul domnitorului Ștefan cel Mare și Sfânt. Presa va avea acces liber la ambele ceremonii solemne. 

 

Premierul Dorin Recean îi va întâmpina, începând cu ora 11:00, la Casa Guvernului, pe președintele Lituaniei, Gitanas Nausėda, președintele Estoniei, Alar Karis, și președintele Letoniei, Edgars Rinkēvičs, invitați de către șefa statului Maia Sandu să sărbătorească împreună cu cetățenii noștri Ziua Independenței Republicii Moldova.

 

La ora 12:10, cei patru oficiali vor susține declarații de presă comune. Înainte de eveniment, cei trei lideri baltici vor semna o declarație comună prin care își afirmă, încă o dată, sprijinul pentru aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană.

 

Pentru conferința de presă, jurnaliștii sunt așteptați la sediul Guvernului, începând cu ora 11:20 și nu mai târziu de 11:50 (intrarea din strada Pușkin). Accesul se va face în baza legitimațiilor valabile. 

 

La ora 13:10, președinții Lituaniei, Estoniei și Letoniei vor depune flori la monumentul domnitorului Ștefan cel Mare și Sfânt.

Seara, la 19:00, liderii Estoniei, Lituaniei și Letoniei vor urca pe scena din PMAN pentru a transmite mesajele de felicitare către cetățenii noștri.

 

Președinta Maia Sandu va susține discursul său de felicitare pe scena din PMAN în jurul orei  21:35, în format video.  

 

În cadrul programului artistic din data de 27 august, de la ora 18:00, pe scenă vor evolua Orchestra Națională de Tineret din Moldova împreună cu Radu Dolgan, Vlad Fotescu, Felicia Dunaf, Ștefan Albu, Gicu Cimbir cu programul: „Țară mică - cântec mare: Muzica anilor ‘60-80”, Surorile Osoianu, Satoshi, Irina Rimes și cunoscuta  interpretă suedeză - Loreen.

 

Ziua Independenței va fi sărbătorită la nivel național în toate satele și orașele noastre cu depuneri de flori, expoziții, competiții sportive, concerte și acțiuni comemorative dedicate aniversării a 33 de ani de la proclamarea Independenței Republicii Moldova. 

 

Pe data de 28 august, în Piața Marii Adunări Naționale, se va desfășura cel de-al treilea spectacol - pe scena din Piața Marii Adunări Naționale va cânta interpreta din România - Delia, trupele Alternosfera din Republica Moldova și Okean Elzy din Ucraina.

INTRĂ ȘI PE CANALUL DE TELEGRAM ZVON.MD, PENTRU A AFLA DESPRE NOILE PUBLICĂRI

Citeşte şi..

Vezi toate