Profitul băncilor a scăzut cu 12,6%

banci

Profitul băncilor din Republica Moldova s-a micșorat, în nouă luni ale acestui an, cu 421,6 milioane de lei sau cu 12,6 la sută față de aceeași perioadă a anului trecut. Acesta a însumat 2 miliarde 933,6 milioane de lei. Micșorarea profitului a fost determinată de diminuarea cu 2 miliarde 396,3 milioane de lei sau cu 26,4 la sută a veniturilor din dobânzi.

În același timp, băncile și-au majorat veniturile din diferențele de curs valutar. Acestea au crescut cu 366,7 milioane de lei sau cu 28,5 la sută. De asemenea, cu 259,4 milioane de lei sau cu 10,8 la sută au crescut veniturile din onorarii și comisioane.

Potrivit Băncii Naționale a Moldovei, s-au micșorat cu 1 miliard 626,6 milioane de lei sau cu 45,2 la sută cheltuielile pentru dobânzi, iar cheltuielile neaferente dobânzilor (pentru onorarii și comisioane, administrative, provizioanele, deprecierea activelor financiare și nefinanciare etc.) s-au majorat cu 275,6 milioane de lei sau cu 4,6 la sută.

Veniturile totale ale băncilor au depășit 11,1 miliarde de lei, în descreștere cu 1,77de miliarde sau cu 13,7 la sută față de perioada similară a anului trecut. Veniturile din dobânzi au ajuns la 6,68 miliarde de lei și au constituit 60 la sută, iar veniturile neaferente dobânzilor – aproape 4,45 miliarde de lei sau 40 la sută.

Băncile au micșorat cheltuielile totale până la aproape 8,2 miliarde de lei, cu 1,35 sau cu 14,1 la sută.

INTRĂ ȘI PE CANALUL DE TELEGRAM ZVON.MD, PENTRU A AFLA DESPRE NOILE PUBLICĂRI