Primăria Chișinău a adus bucuria sărbătorilor pentru sute de copii din centre de plasament și familii vulnerabile
În perioada sărbătorilor de iarnă, Primăria Municipiului Chișinău a fost alături de copiii din centrele de plasament, copiii cu necesități speciale și cei din familii social-vulnerabile, veniți din mai multe raioane ale țării, oferindu-le momente de bucurie și apropiere.
Acțiunile au avut loc în cadrul campaniei „De la inimă la inimă”, prin care autoritățile municipale au răspuns scrisorilor trimise de copii din diferite regiuni. Peste 400 de micuți au ajuns la Chișinău, unde au vizitat Târgul de Crăciun, Grădina Zoologică, au mers la cinematograf și s-au bucurat de atmosfera sărbătorilor.
Municipalitatea menționează că această inițiativă reprezintă o tradiție care continuă an de an, scopul fiind de a oferi copiilor experiențe memorabile și sentimentul că sunt așteptați și bineveniți în capitală.
Ultimile știri
Citeşte şi..
Vezi toate