
Primar, condamnat pentru depășire a atribuțiilor de serviciu la amendă de 800 000 lei
Un primar din raionul Anenii Noi a fost condamnat pentru comiterea a două infracțiuni de depășire a atribuțiilor de serviciu, anunță Procurata. În primul caz, primarul a fost recunoscut vinovat pentru că în anul 2019 a dispus demolarea unui depozit ce-i aparține unei persoane fizice și a vândut materialele de construcție la un preț derizoriu, iar banii i-a cheltuit.
În cel de al doilea caz, depășindu-și atribuțiile de serviciu, a dus în eroare Consiliului local și a vândut bunurile imobile care constituie cota parte a unei persoane juridice, deținută în cadrul unei întreprinderi gestionate de către administrația publică locală. Astfel, prin fapta sa, a cauzat unei companii prejudiciu material în sumă de 821 399 de lei.
Pe primul capăt de acuzare, primarului i-a fost aplicată pedeapsa închisorii pe un termen de 5 ani, cu privarea dreptului de a ocupa funcții publice sau de a exercita activități în domeniul public pe un termen de 5 ani. Executarea pedepsei închisorii a fost suspendată condiționat cu stabilirea unui termen de probațiune de 3 ani. Totodată, s-a dispus confiscarea în folosul statului a banilor obținuți pe cale ilegală, în sumă de 200 de dolari SUA și 8455 de lei.
Pe cel de al doilea capăt de acuzare, instanța de judecată a constatat vinovăția primarului, însă, l-a liberat de răspundere penală pe motivul intervenirii termenului de prescripție de tragere la răspundere penală.
Instanța a dispus încasarea de la primar și Primăria în care activa a prejudiciului material cauzat în sumă totală de 821 399 lei.
Ultimile știri
Citeşte şi..
Vezi toate










