Prima licitație pentru construcția centralelor electrice eoliene și parcurilor fotovoltaice
Ministerul Energiei a lansat prima licitație privind construcția centralelor electrice eoliene terestre cu o capacitate de până la 105 MW și a parcurilor fotovoltaice cu o capacitate de până la 60 MW. După licitație, câștigătorii vor primi statutul de producător eligibil mare și garanții că vor putea vinde energia pe parcursul următorilor 15 ani.
Potrivit ministrului Energiei, Victor Parlicov, noile centrale vor contribui la sporirea securității energetice a țării și la creșterea ponderii energiei curate în consumul local.
„Prin această licitație, ne propunem să le oferim companiilor locale și internaționale oportunitatea de a investi în Republica Moldova. Am insistat să avem consultări extinse cu mediul de afaceri și părțile interesate, pentru a stabili condiții de participare la licitație cât mai prielnice și mai puțin birocratizate. Frumusețea acestui proces este că are de câștigat toată lumea - oferim oportunități pentru business, contribuim la decarbonizarea sectorului energetic și creșterea independenței energetice a țării și, prin competiție, aducem prețurile cele mai accesibile pentru consumatorul final”, a explicat Parlicov.
Informațiile privind condițiile de participare la licitație au fost postate pe internet, iar ofertele sunt recepționate până în 31 martie 2025, ora 23:59. Deschiderea ofertelor va avea loc în 1 aprilie 2025, ora 09:00.
În dosar trebuie să se regăsească cererea de participare la licitație, oferta tehnică și oferta financiară, care vor fi valabile timp de 180 de zile după termenul de depunere. De asemenea, dosarele trebuie să includă garanția bancară pentru capacitatea ofertată.
Un investitor poate prezenta mai multe oferte pentru proiecte diferite, cu condiția ca fiecare ofertă să fie însoțită de o garanție separată, fiecare proiect ofertat să aibă o capacitate mai mare de un MW și să nu depășească 60 MW pentru fotovoltaice și mai mare de patru MW și să nu depășească 105 MW pentru eoliene.
Câștigătorii licitațiilor vor primi un preț fix garantat pentru o perioadă de 15 ani pentru energia electrică generată. Acesta va fi determinat prin licitație și nu poate depăși plafonul de 1,5 lei/kWh eolian și de 1,67 lei/kWh solar, stabilit de Agenția Națională pentru Reglementări în Energetică. Contractul va fi atribuit investitorului care a oferit cel mai mic preț față de plafonul stabilit în documentația de licitație.
După punerea în funcțiune a centralelor electrice licitate, ponderea energiei electrice din surse regenerabile de energie va crește de la 10 la sută, la finele anului 2023, până la 16,6%, contribuind semnificativ la atingerea angajamentului național de a atinge ponderea de 30% a energiei electrice din surse regenerabile în consumul final către anul 2030.
În Republica Moldova sunt aplicate trei mecanisme de sprijin pentru energia regenerabilă: facturarea netă, destinată acoperirii consumului propriu; tarif fix (feed-in tariff) pe 15 ani pentru producători cu capacitatea de cel mult un MW, și preț fix cu garanția achiziționării energiei produse timp de 15 ani, stabilit prin licitație.
INTRĂ ȘI PE CANALUL DE TELEGRAM ZVON.MD, PENTRU A AFLA DESPRE NOILE PUBLICĂRI