Premierul Slovac: I-am vorbit foarte deschis lui Dorin Recean despre Uniunea Europeană și că viața acolo nu e atât de ușoară

recean fito

Republica Moldova și Slovacia au semnat acordul privind evitarea dublei impuneri. Evenimentul a avut loc la Bratislava, unde premierul Dorin Recean se află într-o vizită oficială. El a discutat cu omologul său slovac, Robert Fico, întregul spectru de relații bilaterale. Premierii celor două țări au susținut și o conferință de presă.

„Principalul subiect discutat a fost ambiția Republicii Moldova de a deveni stat membru al Uniunii Europene. Poate a fost surprins domnul prim-ministru, când i-am vorbit foarte deschis despre Uniunea Europeană și că viața acolo nu e atât de ușoară precum pare, dar, totodată, am convenit că a fi membru al Uniunii Europene este cel mai bun lucru pe care poate să-l facă o țară în acest spațiu”, a declarat premierul slovac.

De asemenea, el a subliniat „interesul uriaș” din partea țării sale pentru aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană, din perspectiva „necesității de cooperare dintre țările mici”. La rândul său, Dorin Recean a exprimat interesul țării noastre pentru investițiile străine.

„Ne dorim să extindem schimburile comerciale reciproce, în special în sectorul investițiilor, prin participarea companiilor slovace la proiectele strategice din Republica Moldova. Vrem să încurajăm investițiile slovace și să creăm un cadru de colaborare în beneficiul ambelor țări. Azi am semnat un protocol de modificare a convenției bilaterale pentru evitarea dublei impuneri și asta va aduce mai multă claritate pentru mediul de afaceri din ambele țări”, a spus Recean.

El a anunțat și despre licitația lansată de autoritățile de la Chișinău în domeniul energiei regenerabile, și despre proiectele de infrastructură.

INTRĂ ȘI PE CANALUL DE TELEGRAM ZVON.MD, PENTRU A AFLA DESPRE NOILE PUBLICĂRI

Citeşte şi..

Vezi toate