Piața imobiliară din Chișinău se prăbușește: vânzările au scăzut cu până la 80%
Piața imobiliară din Chișinău traversează o perioadă dificilă, după ani în care dezvoltatorii și agențiile au dominat oferta și au menținut prețuri ridicate. Potrivit economistului Marin Gospodarenco, acest model începe să se clatine, iar vânzările au scăzut drastic.
Datele arată o reducere de aproximativ 70% a tranzacțiilor în trimestrul III și chiar 80% în trimestrul IV, semn că cererea s-a prăbușit. Expertul susține că, în contextul actual, proprietarii nu mai pot menține locuințele nevândute la nesfârșit, iar tot mai multe apartamente ar urma să ajungă pe piață în perioada următoare, a declarat Marin Gospodarenco la postul de televiziune N4.
În ultimii ani, dezvoltatorii au mizat pe vânzări limitate, dar la prețuri foarte mari, susținute inclusiv de creditele bancare. Astfel, costurile au ajuns la 2.500–3.000 de euro pe metru pătrat, iar un apartament obișnuit poate depăși 200.000 de euro.
În același timp, realitatea economică arată că aceste prețuri sunt greu de susținut. Cu un salariu mediu de aproximativ 16.000 de lei, chiar și familiile cu venituri peste medie întâmpină dificultăți în achiziționarea unei locuințe.
Economistul atrage atenția și asupra unor probleme sistemice, precum posibile înțelegeri între actorii de pe piață, lipsa unei legi funcționale pentru agenții imobiliari, dar și existența unor fonduri care circulă în afara sistemului bancar.
În aceste condiții, piața imobiliară ar putea intra într-o etapă de ajustare, după o perioadă îndelungată de creșteri accelerate ale prețurilor.
Ultimile știri
Citeşte şi..
Vezi toate