Peste 95.000 de cetățeni au depus cereri pentru compensații la plata facturilor, în prima zi a programului "Ajutor la contor"
Peste 95.000 de cetățeni ai Republicii Moldova au depus, în doar o zi, cererea pentru compensații la plata facturilor în perioada rece a anului, în cadrul programului „Ajutor la contor” pentru luna noiembrie, anunță Ministerul Muncii și Protecției Sociale (MMPS).
Potrivit instituției, peste 38.000 de cereri au fost completate cu sprijinul registratorilor comunitari, care oferă asistență persoanelor ce nu au acces la internet sau întâmpină dificultăți în procesul de înregistrare.
Totodată, Linia Verde dedicată programului a recepționat deja 2.573 de apeluri din partea cetățenilor care au solicitat informații și clarificări privind procedura de acordare a compensațiilor.
Înregistrările pe platforma compensatii.gov.md au început duminică, 3 noiembrie, iar Guvernul nu a anunțat deocamdată valoarea exactă a compensațiilor pentru luna noiembrie.
Ministerul Muncii reamintește că perioada de înregistrare este deschisă până la 28 noiembrie, astfel încât toate familiile eligibile să poată depune cererea și să beneficieze de sprijin pentru plata căldurii și a energiei în sezonul rece.
Ultimile știri
Citeşte şi..
Vezi toate