Peste 300 de locuitori din regiunea transnistreană au găsit un loc de muncă pe malul drept al Nistrului în 2024

angajați in cimpul muncii

În 2024, mai mult de 300 de cetățeni din regiunea transnistreană s-au înregistrat cu statut de șomeri, iar majoritatea dintre aceștia au reușit să își găsească un loc de muncă pe malul drept al Nistrului, grație sprijinului Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM), transmite Moldova 1. 

Începând cu anul 2025, 19 cetățeni din regiunea transnistreană s-au înregistrat ca șomeri. 

„Anul trecut, 300 de persoane din regiunea transnistreană au solicitat ajutorul nostru și majoritatea dintre ele și-au găsit un loc de muncă sau nu mai sunt în căutarea unui loc de muncă. La începutul anului 2025, 37 de persoane încă sunt înregistrate ca șomeri. În plus, până în prezent, alți 40 de cetățeni s-au înregistrat ca persoane aflate în căutarea unui loc de muncă”, a declarat Tatiana Cristafovici, responsabilă din cadrul ANOFM.

De asemenea, persoanele care se află în căutarea unui loc de muncă beneficiază de indemnizație de șomaj, care este echivalentă cu 40% din salariul obținut în ultimul an, pe o perioadă cuprinsă între 5 și 9 luni, în funcție de stagiul de cotizare.

În prezent, ANOFM are disponibile aproximativ 8.300 de locuri de muncă vacante, atât pentru locuitorii de pe malul drept, cât și pentru cei de pe malul stâng al Nistrului.

INTRĂ ȘI PE CANALUL DE TELEGRAM ZVON.MD, PENTRU A AFLA DESPRE NOILE PUBLICĂRI