Peste 100 de pedagogi din școli cu predare în limbile minorităților naționale vor participa la un program de formare lingvistică
Peste 100 de cadre didactice din întreaga țară participă la prima etapă a programului de formare lingvistică dedicat profesorilor din instituțiile cu predare în limbile minorităților naționale. Programul a început în data de 11 octombrie și se va desfășura până duminică, 13 octombrie.
Programul a fost realizat în colaborare cu Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din Chișinău și are scopul de a îmbunătăți competențele în limba română ale profesorilor.
Programul oferă 160 de ore de formare, ce includ module online și sesiuni cu prezență fizică. O atenție sporită este acordată profesorilor din sudul țării, inclusiv UTA Găgăuzia, Taraclia și Ceadîr-Lunga, dar și celor din municipiul Chișinău.
Programul se adresează unui număr de 400 de cadre didactice din toată țara, oferind o platformă esențială pentru îmbunătățirea competențelor lingvistice și pedagogice.
INTRĂ ȘI PE CANALUL DE TELEGRAM ZVON.MD, PENTRU A AFLA DESPRE NOILE PUBLICĂRI