Perciun: Doar 10% dintre școli vor începe anul de învățământ duminică, 1 septembrie

1 septembrie

10% dintre instituțiile de învățământ din țară vor începe anul școlar duminică, 1 septembrie. Anunțul a fost făcut de ministrul Educației, Dan Perciun. Potrivit șefului de la Educație, deciziile au fost luate de administrația fiecărei școli în parte. 

 

„Avem o listă preliminară, sunt la moment 108 instituții care vor începe anul școlar pe 1 septembrie. Sunt unele raioane unde 40% din instituții au ales această opțiune. Sunt și raioane unde nicio instituție nu a ales această opțiune, în general la nivel de republică, cam 10% din  școli o să înceapă activitatea duminică, restul luni”, a declarat Dan Perciun.

 

Anterior, perciun a declarat că elevii care vor începe anul școlar duminică, 1 septembrie, urmează să beneficieze de o zi suplimentară de vacanță. Totodată, profesorii vor fi remunerați și vor primi o zi liberă pentru disponibilitatea de a ieși duminică la lucru la ceremonia de deschidere a anului școlar.

 

Potrivit ministrului, ceremonia de deschidere ar trebui să dureze o oră, o oră și jumătate. Școlile pot să decidă la nivel intern formatul careului, dar și a activităților care vor avea loc în sălile de clasă în prima zi a acestui an de studii. Ceea ce va fi la la fel în toate școlile din țară, atât publice, cât și private, este genericul primei lecții: „Împreună pentru pace”.

INTRĂ ȘI PE CANALUL DE TELEGRAM ZVON.MD, PENTRU A AFLA DESPRE NOILE PUBLICĂRI

 

Citeşte şi..

Vezi toate