Pentru unii elevii din țară în data de 1 septembrie sună primul clopoțel. Ministerul Educației: Doar 10% dintre școli încep anul școlar duminică

careu

Doar 10 la sută dintre instituțiile de învățământ din țară vor începe anul școlar duminică, 1 septembrie, a declarat ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun. Potrivit oficialului, decizia a fost adoptată de fiecare instituție în parte, după consultarea comunității școlare.

„Sunt la moment 108 instituții care vor începe anul școlar pe 1 septembrie. Sunt unele raioane, unde 40% din instituții au ales această opțiune, sunt și raioane unde nici o instituție nu a ales această opțiune. În general, la nivel de republică, cam 10% din școli încep activitatea duminică, restul o să înceapă luni”, a spus Dan Perciun.

Precizăm că, anterior, Ministerul Educației și Cercetării a anunțat că festivitatea dedicată inaugurării anului de studii 2024-2025 va putea fi organizată de școli pe 1 sau 2 septembrie.

Tot atunci a fost precizat că elevii din instituțiile de învățământ care vor începe anul școlar duminică, 1 septembrie, vor avea o zi în plus de vacanță, iar profesorii - vor fi remunerați și vor avea o zi liberă.

Potrivit unei circulare emise de Ministerul Educației și Cercetării, prima lecție din anul de studii 2024-2025 va avea genericul „Împreună pentru pace” și va fi obligatorie pentru toate școlile.

INTRĂ ȘI PE CANALUL DE TELEGRAM ZVON.MD, PENTRU A AFLA DESPRE NOILE PUBLICĂRI

Citeşte şi..

Vezi toate