PCCOCS trimite în judecată cinci persoane, inclusiv o femeie, suspectate de pregătirea dezordinilor în masă în Moldova, după instruiri în Bosnia și Herțegovina

p-229

Cinci persoane, printre care și o femeie, suspectate de pregătirea dezordinilor în masă în Republica Moldova, în 2024, după ce ar fi participat la instruiri în Bosnia și Herțegovina, au fost trimise în judecată. Cei cinci au vârste între 27 și 50 de ani și provin din Chișinău, Criuleni și Tighina, iar unul dintre învinuiți este cetățean ucrainean cu cetățenie finlandeză, cazat în Chișinău, anunţă Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS).

Doi dintre inculpați, cu rol de co-organizatori, ar fi fost instruiți să coordoneze subgrupuri de participanți la manifestații cu caracter destabilizator. Aceștia au fost plasați în arest la domiciliu, deși procurorii PCCOCS solicitau prelungirea arestului preventiv. Celelalte trei persoane se află sub control judiciar.

Potrivit anchetei, trei dintre inculpați ar fi fost racolați pentru instruiri în timpul unor "antrenamente sportive" organizate în parcul Valea Trandafirilor din Chișinău. Aceștia ar fi fost atrași prin promisiunea unor câștiguri între 400 și 500 de dolari pe săptămână, plătiți prin portmonee electronice în criptomonedă. Ceilalți doi au fost convinși să participe la aceste instruiri prin intermediul aplicațiilor mobile Telegram și Yandex.

Odată ajunși în România, călătoria a continuat până în Bosnia și Herțegovina, unde participanții au fost ținuți fără pașapoarte și telefoane. Într-o tabără amenajată în pădure, aceștia ar fi învățat să piloteze drone, să folosească tactici de provocare a panicii și haosului, să penetreze cordoanele poliției, să prepare obiecte incendiare și să aplice elemente de psihologie pentru destabilizarea ordinii publice. Instruirile au fost conduse de vorbitori de limbă rusă, timp de 1–2 săptămâni.

La revenirea în Moldova, cei cinci au fost reținuți la intrarea în țară și supuși perchezițiilor. De la femeia inculpată au fost ridicate mini-drone cu cameră video și mecanisme de aruncare, dispozitive pirotehnice, componente pentru drone, ochelari VR și echipamente de control radio. De la un alt inculpat au fost ridicate aproape 300 de pliante cu conținut discriminatoriu, care promovau intoleranță religioasă și polarizare între enoriașii diferitelor confesiuni. Consiliul pentru Egalitate a constatat că pliantele depășeau limitele libertății de exprimare.

În prezent, doi dintre inculpați, co-organizatori, sunt în arest la domiciliu, iar ceilalți trei sunt sub control judiciar. Potrivit Codului penal al Republicii Moldova, infracțiunea de organizare sau conducere a dezordinilor în masă se pedepsește cu închisoarea de la 4 la 8 ani. În cazul celui care a distribuit pliantele discriminatorii, procurorii i-au incriminat și infracțiunea de instigare la acțiuni violente din motive de prejudecată, pedepsită cu amendă de până la 30.000 MDL, muncă neremunerată în folosul comunității de la 180 la 240 de ore sau închisoare de la 1 la 3 ani.

Context

Acțiunile PCCOCS fac parte dintr-o serie de dosare privind dezordini în masă. În septembrie 2024, șapte bărbați au fost condamnați la închisoare într-un alt dosar similar. Anterior, alte cinci persoane au fost trimise în judecată, inclusiv un inculpat vizat și de sancțiuni ale Uniunii Europene pentru vandalizarea unor clădiri în Paris, Franța. Unele dintre aceste persoane au fost eliberate provizoriu sub control judiciar, după ce termenele maxime de arest preventiv au expirat.

Urmărirea penală continuă, iar persoanele implicate beneficiază, până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești finale, de prezumția nevinovăției, conform legislației în vigoare. 

Citeşte şi..

Vezi toate