Parlicov deschide parantezele despre vizita sa la Gazprom VIDEO
Victor Parlicov, ministrul Energiei, a vorbit despre vizita sa la Gazprom, programată pentru luni, 25 noiembrie 2024, în cadrul unei emisiuni de la Jurnal TV. Oficialul a subliniat importanța discuțiilor directe cu reprezentanții companiei ruse, afirmând că, deși vizita în Federația Rusă poate ridica sensibilități din cauza contextului geopolitic, este esențial să se discute pentru a găsi soluții la problemele energetice.
„Înțeleg că este sensibilă vizita la Sankt Petersburg, adică vizita în Federația Rusă, care este țară agresor în cazul războiului din Ucraina, dar astea sunt opțiunile: ori mergi și discuți, ori nu mergi și nu discuți. Dacă nu discuți, în opinia mea, ratezi o posibilitate de a rezolva problema”, a declarat Parlicov.
Ministrul a subliniat că situația energetică din regiunea transnistreană reprezintă o provocare majoră, iar refuzul de a discuta cu Gazprom ar putea duce la dificultăți energetice începând cu 1 ianuarie 2025.
În plus, Parlicov și-a exprimat îngrijorarea față de incertitudinea legată de viitorul sprijinului din partea SUA și a Uniunii Europene pentru acest sector.„Nu este scenariul preferat ca noi acum să intrăm în dificultăți de energie în regiunea transnistreană, pentru că nu știm ce va face mai departe SUA în Ucraina. Dacă credeți că cineva la Bruxelles sau la Washington stă și visează să ne dea niște bani suplimentari ca să întreținem regiunea transnistreană, acum eu cred că nu-i chiar așa”, a adăugat ministrul.
INTRĂ ȘI PE CANALUL DE TELEGRAM ZVON.MD, PENTRU A AFLA DESPRE NOILE PUBLICĂRI