Parlicov a explicat de ce ar putea să se scumpească gazele naturale la iarnă
Problemele și riscurile care au apărut la stația de compresare a gazelor naturale din Sudja, după ce a trecut sub controlul Armatei Ucrainene, pot fi soluționate datorită căilor alternative de aprovizionare a Republicii Moldova cu gaze naturale. Declarația a fost făcută de ministrul Energiei, Victor Parlicov. El a explicat, la o emisiune TV, că gazele rusești pot ajunge în țara noastră nu doar prin Ucraina.
„Putin a participat recent la un eveniment în Vladivostok și a declarat că angajamentele asumate prin contracte de lungă durată vor fi respectate. Noi pornim de la premisa că, chiar dacă se va întâmpla ceva, fluxul de gaze va fi reorientat prin Turcia. Totuși, nu avem deocamdată astfel de confirmări și documente semnate pentru astfel de scenarii. Știm că astfel de posibilități există”, a precizat Parlicov.
El a recunoscut însă că, în astfel de situații, apare și riscul majorării tarifelor pentru combustibil.
„Dacă va fi posibilitatea, chiar și nu prin Gazprom, ci printr-un alt trader, de a fi semnat contractul și de continuat livrările pe aceeași rută, nimic principial nu se schimbă. Singurul lucru care se schimbă e atunci când vine gazul prin Turcia. Drumul va fi mai lung și asta înseamnă costuri mai mari. Totul depinde cine va achita acest transport”, a mai spus Ministrul Energiei.