Orbit de gelozie, un vârstnic de 72 de ani a vrut să-l omoare pe „amantul” soției

Embed:

Un omor din gelozie a fost prevenit de către ofițerii Direcției „Nord” a Inspectoratului Național de Investigații și procurorii pentru combaterea criminalității organizate și cauze speciale ai oficiului Nord. S-a întâmplat la Drochia, iar făptașul, în vârstă de 72 de ani, a fost prins în flagrant delict.

Inițial, învinuitul, dintr-un sat din Drochia, a apelat la o persoană care și-a ispășit pedeapsa cu închisoarea pentru omor, ca să-l asasineze pe bărbatul de 60 de ani, pe care-l bănuia că ar avea cu soția sa o relație romantică, după care să-i dea foc, pe malul unui lac. Ulterior, învinuitul s-a răzgândit și a decis să-l omoare el însuși pe adversarul în dragoste, prin sufocare cu un șnur electric.

Totuși, cu rol inițial de pretins asasin, fostul condamnat a anunțat autoritățile despre intenția învinuitului. Drept urmare, acesta a fost reținut în momentul în care intenționa să comită omorul, acasă la persoana la care apelase inițial, pe care o rugase să-l invite în propria casă pe bărbatul pe care-l bănuia de relații cu soția. Ulterior, la solicitarea Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale, învinuitul a fost plasat în arest preventiv, prin încheierea Judecătoriei Bălți.

INTRĂ ȘI PE CANALUL DE TELEGRAM ZVON.MD, PENTRU A AFLA DESPRE NOILE PUBLICĂRI