
Opt tone de lămpi cu mercur, exportate în România pentru reciclare. O premieră pentru Republica Moldova
Aproximativ opt mii de kilograme de lămpi de iluminat care conțin mercur au fost exportate, în premieră, în România pentru a fi reciclate în siguranță. Potrivit președintelui operatorului din Republica Moldova autorizat și specializat în gestionarea deșeurilor periculoase și nepericuloase, Iulian Gamureac, deși importul de obiecte și dispozitive care conțin mercur și plasarea lor pe piață sunt interzise din anul 2021, în continuare există stocuri istorice de zeci de ani, pe care oamenii le păstrează în depozite, iar alții le aruncă la gunoi.
Iulian Gamureac a mai precizat că cetățenii care dețin astfel de obiecte le pot preda în cele 500 de puncte de colectare gestionate de o companie de profil.
„Procedura de export a produselor și deșeurilor periculoase este destul de dificilă, atâta timp cât noi nu facem parte din comunitatea europeană. Acest export în premieră ne-a încurajat să colectăm în volume cât mai mari și să știm că avem închidere pentru aceste tipuri de deșeuri. În siguranță putem să le reciclăm doar la instalațiile performante care sunt autorizate. Ei sunt cei mai mari din Europa de Est și instalația lor este o investiție de peste opt miliarde de euro”, a explicat Gamureac pentru postul public de televiziune
Potrivit autorităților de mediu, în continuare există stocuri istorice care necesită tratarea mercurului lichid periculos în sulfură de mercur și transportarea sigură la locul de eliminare finală. În prezent în Republica Moldova nu dispune de tehnologii de tratare a mercurului. În unele gospodării ale oamenilor sau la întreprinderi se mai întâlnesc aparate electrice și electronice care conțin mercur cum ar fi ecrane de laptop, monitoare termostate, barometre, mașini de călcat, încălzitoare și uscătoare de rufe. Aceste dispozitive trebuie predate companiei specializate pentru reciclarea în siguranță contribuind, astfel, la protejarea mediului și a sănătății umane.
INTRĂ ȘI PE CANALUL DE TELEGRAM ZVON.MD, PENTRU A AFLA DESPRE NOILE PUBLICĂRI
Ultimile știri
Citeşte şi..
Vezi toate










