O altă dronă a fost depistată în raionul Râşcani. Poliția atenţionează cetățenii să nu le atingă şi să sune la 112

drona 2

O altă dronă a fost depistată pe teritoriul Republicii Moldova. De această dată pe un câmp din preajma satului Borosenii Noi, Rîșcani. Zona a fost izolată, iar specialiștii secției tehnico-explozivă urmează să o investigheze.

 

În același timp, drona depistată în localitatea Fîrlădeni din Căușeni a fost ridicată și examinată de experții Centrului tehnico-criminalistic și expertize judiciare al IGP.

 

După primele examinări s-a determinat că este vorba despre un aparat de zbor de însoțire a dronelor de tip “Shahed” de origine rusească și nu avea atașat explozibil. Preliminar, acesta a făcut parte din valul de atacuri cu drone la care a fost supusă Ucraina în această noapte.

 

Nu există riscuri sau pericole pentru siguranța cetățenilor din regiune. Cercetările la fața locului continuă.

 

INTRĂ ȘI PE CANALUL DE TELEGRAM ZVON.MD, PENTRU A AFLA DESPRE NOILE PUBLICĂRI