Numărul cazurilor de infecţii respiratorii și gripă, în creștere: ANSP raportează o majorare de 75% față de săptămâna precedentă
În perioada 19–25 ianuarie, în Republica Moldova au fost înregistrate 5.557 de cazuri de infecții acute ale căilor respiratorii superioare (IACRS), majoritatea în rândul copiilor. Potrivit Agenției Naționale pentru Sănătate Publică (ANSP), numărul îmbolnăvirilor este în creștere cu 75% față de săptămâna precedentă.
În același interval, autoritățile au raportat 351 de cazuri de gripă sezonieră, cu 73% mai multe comparativ cu săptămâna anterioară. Cele mai multe îmbolnăviri au fost confirmate în municipiul Chișinău – 247 de cazuri, urmat de municipiul Bălți, cu 31 de cazuri, și raionul Ialoveni, cu 13 cazuri. Cazuri de gripă au mai fost înregistrate în Taraclia (8), Căușeni și Criuleni (câte 7), Râșcani (5), Cahul și Glodeni (câte 4), Strășeni (3), iar în mai multe raioane au fost raportate câte unul sau două cazuri.
Totodată, Centrul de Sănătate Publică Cahul semnalează o incidență crescută a IACRS în satul Corten, raionul Taraclia. În perioada 19–26 ianuarie, au fost înregistrate 62 de cazuri, comparativ cu doar nouă în săptămâna precedentă. Cele mai multe îmbolnăviri – 46 de cazuri – au fost depistate în rândul elevilor și cadrelor didactice ale liceului din localitate. În acest context, instituția de învățământ a fost transferată temporar la învățământ online, în perioada 26–28 ianuarie 2026.
Specialiștii CSP Cahul monitorizează evoluția situației epidemiologice și aplică măsuri de supraveghere și control pentru limitarea răspândirii infecțiilor respiratorii. Administrația liceului și instituția de educație timpurie din localitate au primit recomandări privind triajul zilnic al elevilor și personalului, izolarea cazurilor suspecte, aerisirea regulată a încăperilor, efectuarea dezinfecției zilnice și informarea comunității școlare despre regulile de prevenire a îmbolnăvirilor.
În ceea ce privește situația epidemiologică prin COVID-19, ANSP precizează că, în perioada menționată, nu au fost înregistrate cazuri de infectare cu virusul SARS-CoV-2.
În plin sezon gripal, autoritățile sanitare recomandă populației să respecte măsurile de protecție, precum spălarea frecventă a mâinilor, evitarea aglomerațiilor, ventilarea regulată a spațiilor închise, adresarea promptă la medic la apariția simptomelor și menținerea unui stil de viață sănătos.