"Nu suntem în Coreea de Nord": Rectorul USM critică inițiativa MEC care ar permite rectorilor din universitățile aflate organizare să obţină un nou mandat
Rectorul Universității de Stat din Moldova (USM), Igor Șarov, critică inițiativa Ministerului Educației și Cercetării (MEC) care ar permite rectorilor instituțiilor aflate în proces de reorganizare prin absorbție să obțină un mandat suplimentar. Măsura ar face posibilă realegerea rectorului Universității Tehnice din Moldova (UTM), Viorel Bostan pentru un al treilea mandat consecutiv. Potrivit proiectului, în situația în care o universitate absoarbe o altă instituție, rectorul aflat în funcție poate candida pentru încă un termen, pentru a asigura "continuitatea" proceselor administrative și academice.
Într-o postare pe rețelele sociale, Igor Șarov a criticat dur inițiativa, afirmând că aceasta riscă să afecteze percepția publică asupra reformei universitare:
"Orice intenție de reorganizare care, în percepția publicului, ar putea duce la menținerea aceleiași familii la conducerea unei universități pentru un total de aproximativ 44 de ani contravine flagrant principiilor de transparență, alternanță și democrație. Nu suntem în Coreea de Nord", a scris rectorul USM.
Acesta a adăugat că astfel de practici "nu pot fi asociate cu un stat european" și a avertizat că autonomia universitară și echilibrul regional pot fi afectate dacă reformele sunt ghidate de interese administrative.
Reacția Ministerului Educaţiei şi Cercetării a venit printr-un mesaj publicat de ministrul Dan Perciun, care a apărat modificarea. El a spus că UTM "a cunoscut un proces de modernizare fără precedent în ultimii 10 ani" și că "universitatea gestionează în continuare integrarea Universității Agrare, care este și este un pilon de bază al economiei naționale, gestionând în continuare un proces contestat constant - integrarea Universității Agrare"
"Comunitățile universitare vor decide cine să le reprezinte, nu politicienii", a declarat ministrul, respingând criticile apărute în spațiul public.
Perciun a subliniat că reorganizările universitare necesită mai mulți ani de lucru și o coordonare strânsă la nivel managerial:
"Modificarea propusă la Codul Educației nu spune altceva decât faptul că Senatul, în componență extinsă — cu tot cu reprezentanții instituțiilor absorbite — poate decide să-i ofere un ultim, al treilea mandat rectorului care gestionează procesul de absorbție. Decizia de a acorda acest privilegiu aparține Senatului și este crucială inclusiv pentru instituțiile care au fuzionat cu alte universități", a punctat el.
"Atacurile venite din partea unor reprezentanți ai partidelor politice la adresa unuia dintre cei mai dinamici rectori sunt descalificante", a mai subliniat ministrul Perciun.
La rândul său, rectorul UTM Viorel Bostan, a declarat că acuzațiile lui Igor Șarov sunt neîntemeiate.
"Eu vă rog frumos să îl întrebați pe domnul Șarov ce are el în vedere prin 44 de ani? Și să numere mai bine câți ani a fost rector domnul academician Ion Bostan. Eu sunt, de exemplu, rector din zece ani, al 10-lea. Și de unde a luat el 44? Și să îl mai întrebați ce are domnul academician Ion Bostan cu mine? De ce mandatele academicianului Ion Bostan îmi sunt atribuite mie?. În cazul acesta, ajungem la chestia din perioada comunistă, stalinistă, când copiii erau responsabili de activitatea părinților lor. Eu sunt eu! " a spus rectorul Viorel Bostan pentru TVR Moldova.
Reforma învățământului superior a demarat în 2022, când Universitatea Agrară a fost absorbită de UTM, Universitatea de Stat din Tiraspol de Universitatea Pedagogică, iar Academia de Administrare Publică de USM. Procesul ar putea continua cu absorbția Universității din Cahul de către UTM, o măsură justificată de MEC prin numărul redus de studenți. Noul rector al Universității "Bogdan Petriceicu Hașdeu" din Cahul, Irina Donos — numită în funcție săptămâna trecută — a confirmat pentru Europa Liberă că ministrul Educației a anunțat posibilitatea absorbției în cadrul unei ședințe desfășurate la Cahul în data de 27 noiembrie. Comunitatea academică locală și-a exprimat dorința de a păstra identitatea instituțională, în timp ce discuțiile privind reorganizarea continuă.
Ultimile știri
Citeşte şi..
Vezi toate