Noi detalii despre accidentul de la Codreanca soldat cu 5 morți și șase răniți. Vinovat de accident s-ar face un șofer de 22 de ani

1

Un şofer de 22 de ani din Chişinău, pare să fie cel care a provocat sâmbătă dimineaţă, tragicul accident rutier, soldat cu cinci morți și şase răniți, produs în localitatea Codreanca, Străşeni.

Potrivit surselor PulsMedia.MD apropiate anchetei, preliminar vinovat de accident s-ar face șoferul automobilului de model Mitshubishi, un chișinăuian în vârstă de 22 de ani, care avea ca pasageri pe iubita sa de 17 ani, dar și o femeie cu doi copii pe care i-ar fi luat ca pasageri de ocazie.

Acesta se deplasa spre Chișinău și ar fi ieșit la depășire cu viteză excesivă într-o curbă și s-a izbit frontal în cel de-al doilea automobil, de model Opel, care venea din sens opus și se deplasa regulamentar, în care se afla o familie, inclusiv 3 copii. În urma impactului automobilele au fost cuprinse de flăcări, iar martorii tragediei au reușit să evacueze din automobilul Mitsubishi individul de 22 de ani și doi minori, dar și alți trei minori din automobilul Opel.

Potrivit aceleiaşi surse, șoferul Mitsubishiului a fost transportat la Spitalul din Strășeni, este în afara pericolului și a fost pus sub strajă. Din nefericire, iubita sa o adolescentă de 17 ani, care se afla pe bancheta din față, dar și o femeie care împreună cu cei doi copii care făcea autostopul și au fost luați de șoferul teribilist în calitate de pasageri de ocazie, au ars de vii în mașină.

În cel de-al doilea automobil se afla un cuplu cu trei copii și o femeie. Șoferul și soția sa, dar și femeia despre care se presupune că ar fi mama unuia dintre ei, au decedat. Din fericire cei trei copii au fost salvați. 

INTRĂ ȘI PE CANALUL DE TELEGRAM ZVON.MD, PENTRU A AFLA DESPRE NOILE PUBLICĂRI

Citeşte şi..

Vezi toate