Noi condiții pentru transportul rutier internațional de mărfuri în Georgia

unnamed

Agenția Națională Transport Auto (ANTA) informează operatorii de transport rutier referitor la condițiile obligatorii în cadrul traficului internațional de mărfuri pe teritoriul Georgiei, începând cu data de 1 februarie 2025, în contextul aderării la Convenția privind simplificarea formalităților în schimburile comerciale cu mărfuri și Convenția privind regimul de tranzit comun. 

Acest demers este realizat în colaborare cu parteneri strategici precum Uniunea Europeană (UE), Islanda, Macedonia de Nord, Norvegia, Serbia, Elveția, Turcia, Ucraina și Marea Britanie.

Modificările vizează cerințele cu privire la Garanție și Declarația de tranzit: în conformitate cu prevederile Convențiilor, toate mărfurile care intră sau tranzitează teritoriul Georgiei în cadrul operațiunilor de transport către UE și statele partenere nominalizate, trebuie să fie însoțite de garanție și declarație de tranzit valabile. Aceste documente trebuie transmise înainte de a ajunge la frontiera Georgiei.

INTRĂ ȘI PE CANALUL DE TELEGRAM ZVON.MD, PENTRU A AFLA DESPRE NOILE PUBLICĂRI