Moldovenii vor putea solicita pensie italiană fără a pleca în Italia
Ministrul Muncii și Protecției Sociale, Alexei Buzu, a semnat joi, 31 octombrie, la Roma, Acordul interguvernamental moldo-italian de securitate socială, care le va oferi cetățenilor moldoveni, angajați în Italia, acces deplin la pensii și prestații sociale. Din partea guvernului de la Roma acordul a fost semnat de ministrul Marina Elvira Calderone.
Documentul le oferă moldovenilor care muncesc în această țară două beneficii de bază. Este vorba de Combinarea perioadelor de contribuție pentru stabilirea eligibilității la pensie și simplificarea procesului de solicitare a prestațiilor sociale.
Asta înseamnă că cetățenilor Republicii Moldova, care au lucrat în ambele țări, li se vor cumula perioadele de muncă, pentru a fi luate în calcul la pensie. Acum, ei trebuie să aibă complete perioadele minime de contribuție, separat în fiecare țară. După ratificarea noului acord, cetățenii noștri cu cel puțin 15 ani de contribuții totale în ambele țări vor putea beneficia de pensie.
Solicitarea prestațiilor devine mai accesibilă și mai puțin costisitoare pentru moldovenii stabiliți în țară, care au dreptul la pensie italiană. Aceștia nu vor mai fi nevoiți să călătorească în Italia pentru a depune cererea. Aceasta va putea fi depusă și în Moldova.
În baza noului acord, cetățenii vor avea dreptul la pensia pentru limită de vârstă, pensia de dizabilitate, pensia și indemnizația pentru accidente de muncă sau boli profesionale, pensie de urmaș.
În ultimele două decenii, Italia a ratificat doar două astfel de acorduri. Moldova a semnat 16 acorduri bilaterale cu state membre ale Uniunii Europene și negociază acorduri similare cu Canada și Franța, poartă discuții cu Slovacia, Slovenia, Cipru, Albania și Ucraina.
INTRĂ ȘI PE CANALUL DE TELEGRAM ZVON.MD, PENTRU A AFLA DESPRE NOILE PUBLICĂRI