Moldovenii prinși cu două permise de conducere riscă amendă de până la 47.500 de lei
Moldoveni care dețin concomitent două permise de conducere, eliberate de două țări pe lângă procedura administrativă de anulare acestuia, riscă amendă de până la 47.500 de lei închisoare de până la 1 an, cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de până la 5 ani.
Potrivit Agenției Servicii Publice, în prezent sunt inițiate 55 de astfel de sesizări.
Instituția precizează că acest lucru este în conformitate cu prevederile Directivei Parlamentului și Consiliului Uniunii Europene privind permisele de conducere.
Respectarea acestei prevederi este esențială pentru a evita situațiile în care un șofer ar putea utiliza mai multe permise de conducere a se eschiva de la încălcarea regulilor de circulație.
În comunicat se menționează că moldovenii au posibilitatea să-și preschimbe permisele de conducere în țările în care, la moment, s-au stabilit cu traiul. În unele țări preschimbarea se efectuează în baza examenelor. Emiterea unui nou permis de conducere se face fără susținerea probelor de examene în statele cu care Republica Moldova are încheiate acorduri bilaterale de recunoaștere și conversiunea acestora.
Odată preschimbate, permisele de conducere moldovenești se retrag și sunt transmise ASP pentru a fi radiate din evidență.
Cu toate astea, există cetățeni care, după ce și-au preschimbat permisul într-o altă țară, prin întocmirea unei declarații pe proprie răspundere, anunță autoritatea emitentă din Republica Moldova că au pierdut permisul de conducere moldovenesc și solicită eliberarea unui nou document, încălcând astfel legea.
INTRĂ ȘI PE CANALUL DE TELEGRAM ZVON.MD, PENTRU A AFLA DESPRE NOILE PUBLICĂRI