Moldovenii au economisit 1,4 milioane de euro pe comisioane la transferuri bănești în prima lună de la aderarea Moldovei la SEPA

723JGMQH2NPCJIJ3HIBOBWFQFQ

Republica Moldova a înregistrat economii de 1,4 milioane de euro la comisioanele pentru transferurile bănești în prima lună de la aderarea la SEPA – Sistemul Unic de Plăți în Euro, a anunțat Guvernul marți, 2 decembrie. Potrivit autorităților, tranzacțiile din și spre Moldova au crescut cu 300 de milioane de euro, depășind suma de 1,3 miliarde de euro, conform datelor publicate de Banca Națională a Moldovei.

"Astfel, timp de o lună, prin intermediul SEPA au fost efectuate cu 25% mai multe tranzacții față de perioada similară a anului trecut. Peste jumătate dintre acestea au fost realizate de persoane fizice", au precizat reprezentanții Guvernului.

Ţara noastră a devenit parte a Zonei Unice de Plăți în Euro (SEPA) în data de 6 octombrie 2025. Opt bănci comerciale din țară s-au alăturat deja sistemului SEPA, care reunește 41 de state europene și oferă cetățenilor și companiilor posibilitatea de a efectua transferuri rapide și sigure în euro, la costuri reduse sau chiar zero, în aceleași condiții ca în Uniunea Europeană.

Citeşte şi..

Vezi toate