Moldova și Emiratele Arabe Unite au semnat un memorandum de recunoașterea permiselor de conducere

photo_2026-02-05_08-25-13

Guvernul Republicii Moldova și Guvernul Emiratele Arabe Unite au semnat un Memorandum de Înțelegere privind recunoașterea reciprocă și preschimbarea permiselor de conducere, document care va facilita circulația cetățenilor celor două state.

Documentul prevede recunoașterea reciprocă a permiselor de conducere valabile pentru cetățenii aflați temporar pe teritoriul celuilalt stat, precum și preschimbarea acestora, fără susținerea probelor teoretice și practice, pentru anumite categorii de vehicule, în cazul stabilirii cu scop de reședință, cu respectarea condițiilor legale aplicabile.

Semnarea Memorandumului reflectă nivelul avansat al relațiilor moldo-emiriene și se înscrie în eforturile comune de consolidare a cadrului juridic bilateral, alături de alte inițiative menite să faciliteze mobilitatea și contactele interumane, inclusiv Acordul privind liberalizarea regimului de vize, semnat la 4 august 2025, care oferă beneficii concrete cetățenilor ambelor state.

Ministerul Afacerilor Externe salută acest pas important, care contribuie la aprofundarea parteneriatului bilateral și la dezvoltarea cooperării practice între instituțiile Republicii Moldova și ale Emiratelor Arabe Unite.

Memorandumul a fost semnat de ministra afacerilor interne a Republicii Moldova, Daniella Misail-Nichitin, și de viceprim-ministrul și ministrul de interne al Emiratelor Arabe Unite, A.S. Șeicul Saif bin Zayed Al Nahyan.

Citeşte şi..

Vezi toate