Moldova obține un loc în Consiliul Executiv al UNESCO pentru mandatul 2025–2029
Republica Moldova a fost aleasă, în premieră, membru al Consiliului Executiv al Organizației Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură (UNESCO), pentru mandatul 2025–2029. Alegerile au avut loc în cadrul celei de-a 43-a sesiuni a Conferinței Generale a UNESCO.
Consiliul Executiv este unul dintre principalele organe de conducere ale organizației, având rolul de a implementa deciziile Conferinței Generale, de a monitoriza programele UNESCO și de a formula recomandări privind admiterea noilor state membre. Totodată, acesta participă la procesul de selectare a Directorului General și poate convoca sesiuni extraordinare și conferințe internaționale în domeniile de competență ale UNESCO – educație, știință, cultură și comunicare.
Potrivit autorităților, alegerea Republicii Moldova în acest for reflectă recunoașterea internațională a angajamentului țării față de valorile și principiile UNESCO. Prin acest mandat, Chișinăul își propune să contribuie activ la consolidarea cooperării internaționale, la promovarea dialogului intercultural și la asigurarea accesului liber la informație.
"Această alegere confirmă recunoașterea internațională a eforturilor Republicii Moldova de a promova educația de calitate, protejarea patrimoniului cultural și dezvoltarea științei și inovației. Mandatul în cadrul Consiliului Executiv al UNESCO este o oportunitate importantă de a contribui, alături de partenerii noștri, la consolidarea valorilor unei societăți deschise, bazată pe cunoaștere și respect reciproc", a declarat viceprim-ministrul Mihai Popșoi.
Ultimile știri
Citeşte şi..
Vezi toate