Moldova contribuie la majorarea capitalului Băncii de Dezvoltare a Consiliului Europei

Paris_Kleber_55

Republica Moldova urmează să participe la majorarea capitalului Băncii de Dezvoltare a Consiliului Europei. O rezoluție în acest sens a fost votată de Parlament. Ea prevede că noi certificate de participare, în valoare de 4 milioane 258 de mii de euro, iar proporția de capital vărsat pentru această majorare de capital este de 28,24 la sută din capitalul subscris. Respectiv, țara noastră va contribui cu un capital de 1,2 milioane de euro, în patru tranșe egale, pe parcursul următorilor trei ani.

Potrivit Serviciului de presă al Parlamentului, aceste fonduri urmează a fi planificate în fiecare an în legile bugetare anuale.

Potrivit notei de fundamentare a proiectului de lege, participarea țării noastre la majorarea de capital va avea drept rezultat accesul la condiții de finanțare avantajoase și creșterea vizibilității internaționale. De asemenea, se urmărește accentuarea angajamentului țării noastre față de cooperarea internațională și susținerea dezvoltării durabile în regiune.

Până acum, la Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei au fost făcute șase majorări de capital, iar țara noastră a participat doar din anul 2012.

Republica Moldova este membră a Băncii de Dezvoltare a Consiliului Europei din anul 1998. Până acum, ea a beneficiat de împrumuturi de aproximativ 230 de milioane de euro pentru opt proiecte. Este vorba despre construcția locuințelor sociale, modernizarea Spitalului Clinic Republican „Timofei Moșneaga”, construcția unui spital regional în nordul țării, procurarea de ambulanțe și alte proiecte. De asemenea, Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei a acordat 23 de milioane de euro sub formă de credite nerambursabile.

Fondurile oferite de Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei pe termen lung, cu perioada de grație de până la cinci ani și perioada de rambursare de până la 20 de ani, fără aplicarea comisioanelor.

 

INTRĂ ȘI PE CANALUL DE TELEGRAM ZVON.MD, PENTRU A AFLA DESPRE NOILE PUBLICĂRI