Ministrul Afacerilor Interne: Duminică a fost una dintre cele mai liniștite zile de alegeri
Încă o declarație a unui demnitar care contrazice „marea fraudă”, invocată de candidata PAS pentru funcția de președinte, Maia Sandu, la justificarea scorului slab în alegeri. Ministrul Afacerilor Interne, Adrian Efros, a anunțat că scrutinele de duminică au fost cu cele mai puține incidente din istorie.
„În ziua alegerilor, aș califica această zi ca una dintre cele mai liniștite zile de alegeri. Dacă în scrutinele anterioare avem peste 700 de sesizări către poliție, anul acesta am avut doar 116 sesizări și nu au fost, să zicem, foarte grave. Au fost: fotografierea buletinului de vot și plasarea pe rețelele de socializare, intrarea în cabina de vot a două persoane concomitent deci încălcări ordinare care nu au afectat procesul electoral”, a spus Adrian Efros.
După finalizarea votării, Maia Sandu a declarat că autoritățile țării au „dovezi clare” de „fraudă la o scară fără precedent”, menită să submineze procesul democratic.