Ministerul Energiei a convocat întreprinderile din sector pentru a pregăti deciziile necesare în cazul unei posibile crize energetice
Ministerul Energiei a convocat o ședință cu Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică și întreprinderile din sectorul energetic pentru a examina situația în domeniul energiei și a pregăti deciziile necesare în vederea prevenirii și gestionării eventualei crize energetice.
Astfel, au fost raportate stadiul de implementare a măsurilor conform Planului de iarnă, care prevede 45 de măsuri pentru asigurarea securității furnizării de resurse energetice în iarna acestui an, inclusiv reducerea voluntară a consumului de gaze naturale cu 15%, conform recomandărilor Uniunii Europene, dar și promovarea utilizării combustibililor alternativi.
S-a constatat că o provocare majoră este lipsa rezervării capacității de transport a gazelor naturale pe traseul transbalcanic în regim revers flow, care afectează consumatorii de pe malul stâng al Nistrului. Rezervarea capacității pentru luna ianuarie 2025 trebuie realizată până la data de 16 decembrie 2024, ora 18:00, iar pentru ziua de 1 ianuarie 2025, până pe 31 decembrie 2024, ora 18:00.
S-a decis că operatorul sistemului de transport a gazelor din Moldova, VestMoldTransGaz, va colabora strâns cu toți operatorii de pe traseul transbalcanic, având ca prioritate monitorizarea zilnică a rezervării capacității de către traderi și furnizarea de gaze naturale, cu raportarea constantă către Ministerul Energiei.
În cadrul întâlnirii, au fost discutate măsurile imediate pentru asigurarea aprovizionării cu gaze naturale pentru consumatorii protejați, mobilizarea capacităților interne de generare a energiei electrice și maximizarea importurilor de energie electrică.
Ministerul Energiei continuă să examineze și să monitorizeze scenariile de risc referitoare la securitatea aprovizionării cu gaze naturale și energie electrică, asigurându-se că sunt implementate toate măsurile necesare pentru a preveni orice criză energetică și pentru a proteja consumatorii.
INTRĂ ȘI PE CANALUL DE TELEGRAM ZVON.MD, PENTRU A AFLA DESPRE NOILE PUBLICĂRI