Ministerul Educației: Un număr record de tineri pedagogi. 407 tineri specialiști angajați în școli
Un număr record de tineri pedagogi vor activa din acest an. Mai exact este vorba de 407 tineri specialiști. Despre aceasta a anunțat ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, anul școlar 2024-2025 aduce o serie de noutăți importante, printre care se numără angajarea unui număr record din ultimii 5 ani, 407 tineri specialiști. Această cifră reprezintă o creștere substanțială față de anii precedenți, demonstrând angajamentul Guvernului de a investi în viitorul tinerilor.
Potrivit lui Dan Perciun, rezultatele admiterii în colegii, școli profesionale și universități arată o creștere a numărului de elevi și studenți înmatriculați în anul curent de studii. Astfel, în învățământul dual (formă de învățământ în care studiile sunt îmbinate cu angajarea în câmpul muncii) se atestă o creștere cu 54 la sută a numărului de elevi înmatriculați. Și datele preliminare ale admiterii la licență în universități arată o creștere cu circa 10% a numărului de studenți înmatriculați în instituțiile de învățământ superior, față de anul 2023.
„În infrastructura instituțiilor de învățământ din țară, în 2023, au fost făcute investiții de cca 554 mil lei și mobilizate resurse suplimentare de la parteneri de alte 110 mil euro. Pentru anul viitor de studii investițiile în infrastructură se vor ridica la 1,3 miliarde de lei. Resursele vor fi utilizate pentru dotarea școlilor și grădinițelor, școlilor profesionale, colegiilor și universităților, și căminelor. În perioada 2024-2027 vor fi efectuate investiții în sumă de 2,6 miliarde de lei”, a menționat ministrul.
În anul 2023, instituțiile de învățământ din țară au primit dotări de echipamente, mobilier și materiale didactico-metodice, în valoare totală de cca 140 mil lei, iar suma destinată în acest scop pentru 2024-2025 va atinge cifra de 160 mil lei.
INTRĂ ȘI PE CANALUL DE TELEGRAM ZVON.MD, PENTRU A AFLA DESPRE NOILE PUBLICĂRI