Ministerul Educaţiei: Peste 2.000 de note au fost majorate după contestațiila la examenele de absolvire a gimnaziului

1f6df81d28811d24dffbfe9acc769436

În urma examinării celor aproape 10.000 de contestații depuse la examenele naționale de absolvire a gimnaziului, sesiunea de bază 2025, au fost majorate 2.064 de note. Acestea reprezintă 21,06% din totalul lucrărilor contestate și 2,2% din cele peste 93.000 de note acordate în total, anunţă Ministerul Educaţiei şi Cercetării.

Rezultatele finale au fost publicate astăzi, 2 iulie, în toate instituțiile de învățământ. La sesiunea din acest an au participat aproximativ 30.000 de elevi, iar numărul total al contestațiilor a fost de 9.796, adică 10,47% din totalul notelor. Cele mai multe cereri de reevaluare au vizat disciplina istoria românilor și universală, urmată de limba și literatura română și de matematică.

Ca urmare a modificării notelor, s-au înregistrat creșteri ușoare ale ratelor de promovare la toate disciplinele. Cea mai mare creștere s-a înregistrat la limba și literatura română pentru alolingvi, unde rata de promovare a crescut cu 0,43 puncte procentuale și a ajuns la 83,13%. La celelalte discipline, promovabilitatea a crescut cu până la 0,3 puncte procentuale, ajungând la 96% la limba română, 95,3% la istorie, 96,66% la limba rusă și 78% la matematică.

Notele medii au crescut și ele ușor. La limba română, media finală este 6,52, cu 0,3 puncte mai mare decât în rezultatele preliminare. La istorie, media este de 6,53, iar la limba rusă, 6,41. Limba română pentru alolingvi a atins o medie de 5,92, iar matematica rămâne în continuare disciplina cu cea mai mică medie – 6,08.

Pentru elevii care nu au participat la sesiunea de bază, ministerul va organiza sesiunea suplimentară între 8 și 11 iulie. Rezultatele preliminare vor fi afișate pe 21 iulie, iar cele finale, după examinarea contestațiilor, pe 28 iulie 2025.

Citeşte şi..

Vezi toate