Ministerul Educației condamnă organizarea "Campionatului European de Kickboxing" de la Chișinău

c8611f4b5b5721f9599450cccbac6120

Ministerul Educației și Cercetării (MEC) condamnă organizarea, cu susținerea Primăriei Chișinău, a unui eveniment sportiv intitulat "Campionat European de Kickboxing", care nu a fost autorizat conform legislației în vigoare și contravine interesului public și principiilor democratice.

Într-un comunicat oficial, MEC precizează că, potrivit legislaţiei privind cultura fizică și sportul, exclusiv MEC are competența de a autoriza desfășurarea campionatelor europene și mondiale pe teritoriul Republicii Moldova, iar evenimentul programat să se desfășoare între 22 și 27 iunie 2025, la Manejul de Atletism din Chișinău, nu a primit această autorizație.

În plus, organizarea este realizată în parteneriat cu structuri controversate, precum Federația Mondială de Kickboxing (WKF), nerecunoscută de Comitetul Olimpic Internațional și cu legături directe la entități sancționate din Federația Rusă. Președintele WKF, Fritz Exenberger, a fost exclus din ISKA în 2010 pentru practici frauduloase și folosirea neautorizată a identității unei alte federații, transmite ministerul.

Potrivit autorităţilor, WKF a fost acuzată de favorizarea participării sportivilor ruși în pofida sancțiunilor internaționale, semnând un acord cu Federația de Kickboxing a Rusiei care permite prezența echipei sub drapelul și imnul național al Rusiei. Acest lucru contravine regulilor Comitetului Internațional Olimpic, care interzice echipelor rusești să participe, iar sportivilor le permite doar participarea sub statut neutru.

De asemenea, MEC afirmă că Ivan Dercancenco, desemnat supervizor oficial al competiției, este șef de direcție în așa-numitul minister de interne transnistrean și a fost declarat "Omul Anului"  2024 la Tiraspol:

"Evenimentul este organizat de Primărie în parteneriat cu clubul Sportiv "Garuda", condus de Rustam Alimov, controversat după ce în 2020 sportivii săi au fost acuzați că foloseau lozinci din mediul interlop în timpul antrenamentelor.

Delegația rusă include persoane cu legături la structuri de forță și sportivi din regiuni ocupate sau nerecunoscute internațional, promotorii agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei. Delegația belarusă include pe Dzmitry Shakuta, sancționat în SUA și țările baltice, suspectat de implicare în moartea activistului Roman Bondarenko.

Ministerul a solicitat rezilierea contractului cu Manejul de Atletism și colaborează cu autoritățile pentru a asigura securitatea națională și integritatea statului. MEC condamnă implicarea Primăriei Chișinău în susținerea acestei acțiuni ilegale și reafirmă angajamentul față de valorile democrației, păcii și integrării europene", menţionează autorităţile. 

Potrivit informaţiilor, peste o mie de sportivi din 16 țări erau incluşi pe lista de participanţi la Campionatul European de Kickboxing, din perioada 22 - 27 iunie.