Ministerul Economiei prognozează o scădere cu 10% a producției agricole

productie

Economia Republicii Moldova va înregistra în acest an o creștere de doar 2,5% faţă de 2023, arată prognoza actualizată a principalilor indicatori macroeconomici pentru anii 2025-2027, publicată de Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării (MDED),transmite Mold-Street.com

 

Astfel este cu un punct procentual mai puțin decât în estimarea de la finele anului trecut, folosită și la elaborarea Bugetului de stat pentru 2024, când MDED prognoza o creștere cu 3,5% a Produsului Intern Brut pentru acest an, dar rămâne la nivelul din prognozele anterioare din acest an.

 

Prognoze mai pesimiste decât cele ale instituțiilor financiare internaționale

Astfel, PIB-ul nominal al Republicii Moldova va constitui în acest an 320 miliarde lei, cu peste opt miliarde de lei mai puțin decât în prognoza veche, dar cu circa 20 miliarde lei mai mult față de anul trecut (300,4 miliarde lei).

 

Prognozele MDED sunt mai pesimiste chiar decât cele ale unor instituții financiare internaționale precum BERD, sau ale specialiştilor locali.

 

A fost revizuită și prognoza pentru următorii ani. Astfel, pentru 2025, 2026 și 2027, MDED prognozează o creștere economică de 3%, 3,3% și 3,7% in timp ce anterior se estima o creștere chiar mai mare de 4%.

 

De notat că anterior, vicepremierul și ministru al Dezvoltări Economice și Digitalizării, Dumitru Alaiba, susţinea că nu ne putem permite o creștere economică de 2-3%. Aceasta nu este suficientă pentru Moldova.El afirma că Republica Moldova trebuie să atingă o creștere economică accelerată - de până la 10% în următorii 8-10 ani - care poate fi atinsă prin idei curajoase şi reforme.

 

,,Mai multă acțiune. Vrem să creștem mai repede. Altfel, peste 10 ani vom fi încă una dintre cele mai sărace țări din Europa. Nu ne putem permite să stăm pe loc,, spunea Alaiba în cadrul unui forum economic din martie 2024.

 

Estimările MDED mai arată că investițiile în active imobilizate ar urma să crească cu 3%, după scăderile din ultimii doi ani, iar salariul nominal mediu lunar este prognozat să ajungă la 14.300 lei, cu 17,1% peste nivelul din 2023, iar salariul real ar urma să crească cu peste 11%.

 

Rata medie anuală a inflaţiei ar urma să fie de 4,8%, iar cursul mediu de schimb al dolarului este prognozat la 18,01 lei, ceva mai mic decât nivelul din 2023 - 18,16 lei pentru un dolar.

INTRĂ ȘI PE CANALUL DE TELEGRAM ZVON.MD, PENTRU A AFLA DESPRE NOILE PUBLICĂRI

Citeşte şi..

Vezi toate