Ministerul Agriculturii a lansat un nou apel de depunere a dosarelor la Programul de granturi post-investiționale. Producătorii agricoli pot solicita până la 10.000 dolari
Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a lansat în data de 2 august cel de-al cincilea apel de depunere a dosarelor în cadrul Programului de granturi post-investiționale destinate Managementului Durabil al Terenurilor (MDT),parte a Proiectului "Agricultura Competitivă în Moldova". Producătorii agricoli care au investit în tehnologii și practici de management durabil al terenurilor pot solicita granturi de până la 10.000 dolari.
Agricultorii pot depune dosarele până pe 4 octombrie. Potrivit Ministerului Agriculturii, programul este destinat producătorilor agricoli care sunt înregistrați conform legislației Republicii Moldova și care au realizat investiții eligibile în sectorul agricol. Grantul post-investițional oferă o rambursare de 30% din valoarea investiției eligibile. Fiecare beneficiar este eligibil pentru un singur grant. De asemenea, sunt eligibili producătorii care au achiziționat tehnica, au implementat practicile în perioada 30 aprilie – 4 octombrie 2024.
Printre echipamentele eligibile pentru finanțare se numără: semănători, tocătoare, stropitoare, combine de recoltare (tehnologii No-Till),combinatoare pentru formarea benzilor (tehnologii Strip-Till),echipamente și sisteme de irigare, construcții hidrotehnice de captare a apei, înființarea, reabilitarea de fâșii paravânt, ameliorarea prin împădurire a terenurilor degradate, înierbarea în jurul pomilor în livezi.
"Dosarele de aplicare trebuie depuse la sediile secțiilor/serviciilor teritoriale ale Agenției de Intervenție și Plăți pentru Agricultură (AIPA) din raza teritorială în care s-a efectuat investiția, fie de către solicitant, fie de reprezentantul legal al acestui", a subliniat Ministerul Agriculturii.
INTRĂ ȘI PE CANALUL DE TELEGRAM ZVON.MD, PENTRU A AFLA DESPRE NOILE PUBLICĂRI